București, 09.10.2024 

Conform unor declarații pe surse apărute în presă, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal organizației Greenpeace, după ce Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a depus o sesizare față de mai multe organizații de mediu care se opun unor proiecte energetice cu un nivel de risc ridicat pentru mediu și sănătate publică. Această știre vine după mai multe declarații ale Ministrului Energiei în care condamnă protestele pașnice și formele legale la care au recurs activiștii de mediu.

Ce interes are ministrul energiei, Sebastian Burduja, să atace public și chiar să formuleze plângeri penale neîntemeiate pentru o organizație care folosește protestul pașnic ca modalitate de acțiune împotriva proiectelor care aduc prejudicii mediului și viitorului tuturor? Nu este oare un act nedemocratic ca un ministru să încerce să se folosească organele de urmărire penală cu scopul de a intimida organizații ale societății civile care apără drepturile fundamentale la sănătate și un mediu curat? 

Asemeni Federației Ruse, care a clasificat Greenpeace ca „organizație indezirabilă”, miniștrii din România, în loc să susțină dialogul, democrația și alegerile libere, au găsit o nouă modalitate de a le pune pumnul în gură organizațiilor de mediu. Face parte dintr-o tendință în creștere a corporațiilor și guvernelor de a zdrobi protestele pașnice și vocile critice – folosind legi draconice, procese abuzive sau chiar plângeri penale pentru a-i intimida pe aceștia. Este o încercare de a reduce la tăcere oamenii cei mai afectați de criza climatică.

De mai bine de 50 de ani, Greenpeace a militat pentru a apăra oamenii și lumea noastră naturală de forțele extractive și distructive. Oare știe domnul Burduja că în România majoritatea crimelor de mediu rămân nepedepsite? Oare este etic să încarci parchetele noastre cu plângeri penale nefondate? Sau știe domnul ministru că depunerea unei plângeri penale despre fapte nereale este o infracțiune?