26 iulie – Greenpeace România a trimis o plângere prealabilă către Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, în care cere revocarea acordului de mediu privind proiectul Neptun Deep. Acest fapt vine ca urmare a deciziei APM Constanța de a elibera acordul de mediu, în ciuda problemelor semnalate de către Greenpeace. Printre acestea se numără:

  • Lipsa unei evaluări adecvate a impactului pe termen lung asupra apei: Autoritățile române refuză să publice ce substanțe toxice vor fi deversate în Marea Neagră;
  • Lipsa unei evaluări adecvate a impactului asupra schimbărilor climatice: Studiul de impact asupra mediului trebuia să detalieze emisiile de gaze cu efect de seră pe tipuri de emisii, nu să le combine într-un calcul total al poluanților. Astfel, din cauza informațiilor incomplete, acordul de mediu a concluzionat că emisiile de gaze cu efect de seră ar fi de mică magnitudine, iar impactul acestora ar fi unul moderat. 
  • Lipsa unei analize de risc prin raportarea la starea de război din zonă: Nu a fost luată în considerare problema prezenței minelor marine care, aflate în apropierea proiectului, pot avea efecte dezastruoase. În Marea Neagră au fost descoperite, de la începutul războiului din Ucraina, peste 100 de mine marine.
  • Lipsa unei analize din perspectivă geologică: Este necesară o analiză în detaliu a structurii geologice și a activității de exploatare, care să includă riscurile erupțiilor necontrolate de gaze la adâncimi și presiuni mari. Aceste erupții pot genera emisii semnificative de metan, un gaz care contribuie major la schimbările climatice.
  • Lipsa unei consultări efective a publicului cu privire la riscurile asociate acestui proiect: Nu s-a realizat o dezbatere efectivă care să presupună aducerea la cunoștința publicului, într-un limbaj accesibil, a avantajelor, dar și a dezavantajelor proiectului pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât să se asigure informarea corectă și completă pentru a participa la discuții în deplină cunoștință de cauză.

“Suntem foarte curioși să vedem cum reprezentanții Autorității de Protecție a Mediului Constanța vor răspunde plângerii formulate. Nu avem așteptări foarte mari, căci până acum autoritățile de mediu au dovedit că mai mult susțin interesele private decât interesele cetățenilor și a mediului.  Dacă răspunsul nu este unul pozitiv și nu vor revoca Acordul de Mediu  nr. 14/28.06.2024, atunci următorul pas firesc pe care o să îl facem, este să mergem în instanță și să cerem suspendarea acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep. Acest proiect va bloca România în era combustibililor fosili și va accelera și mai mult efectele crizei climatice pe care deja le resimțim puternic. Valurile de căldură pe care le-am experimentat săptămânile trecute, vor fi mai multe și mai intense. ” Vlad Cătună, coordonator campanii Climă și Energie. 

Greenpeace România a acționat în instanță companiile OMV Petrom și Romgaz, Primăria și Consiliul Local Tuzla, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” pentru nereguli în procesele de aprobare și lipsă de transparență în legătură cu date cruciale ce vizează substanțele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră. De asemenea, organizația de mediu a lansat o petiție pentru protejarea Mării Negre și oprirea proiectului Neptun Deep: https://suport.greenpeace.ro/salvammareaneagra