Pe 21 iunie se împlinește un an de când companiile OMV Petrom și Romgaz au anunțat decizia de a investi în exploatarea gazelor fosile din Marea Neagră. La momentul respectiv, am ieșit public și am transmis că această decizie este catastrofală pentru viața sălbatică din Marea Neagră, pentru mediu și litoralul românesc. 

Nu am intrat doar într-un război al declarațiilor. Ne-am apucat de treabă. Stoparea proiectului a devenit o prioritate pentru Greenpeace România și ne-am angajat într-o misiune care poate părea imposibilă. Ce șansă am avea să oprim interesele gigantului OMV în România sau ale autorităților care sunt mânate de politicieni corupți și de puterea banului?   

Când cele mai recente rapoarte ale Organizației Națiunilor Unite și Scenariul Net Zero al Agenției Internaționale pentru Energie spun clar și răspicat că nu mai există loc pentru dezvoltarea de noi proiecte fosile, știi că oricât de mică e șansa ta, trebuie să te mobilizezi, să intri în ring, și să crezi până la capăt că acest proiect va fi întârziat și în cele din urmă oprit. Nu e doar convingere, e vorba de acțiuni îndrăznețe, confruntări creative, mobilizarea publicului. Și rezultatele apar. 

După un an de campanie, proiectul Neptun Deep este întârziat. Conform informațiilor din studiul de evaluare adecvată, lucrările ar fi trebuit să înceapă luna viitoare. Ori, conform ultimelor declarații ale reprezentanților OMV, lucrările vor începe la începutul anului viitor. Noi sperăm că nu vor începe. Și dacă vor începe, vom fi acolo să le oprim.

Dar ce am reușit să facem în ultimul an?  

  • Am reușit să mobilizăm peste 50 000 de oameni din România și Austria să semneze petițiile pentru protejarea Mării Negre.
  • De ziua internațională a Mării Negre, pe 31 octombrie am protestat la Tuzla pentru a atrage atenția asupra riscurilor implicate de proiectul Neptun Deep pentru biodiversitatea din Marea Neagră. 
  • Am atacat în instanță PUZ-ul emis pentru proiectul Neptun Deep.
  • Am publicat fotografii care atestă că platformele OMV Petrom prezintă grave deficiențe și neconformități care pot genera pericole majore în Marea Neagră.
  • Colegii din Greenpeace Austria au semnat alături de 76 de oameni de știință austrieci o scrisoare prin care solicită OMV să anuleze megaproiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră.
  • Am trimis sute de scrisori/adrese către autoritățile implicate în procesul de avizare pentru proiectul Neptun Deep: Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore, Agenția pentru protecția Mediului Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.
  • Am lansat un studiu care arată că proiectul Neptun Deep va fi responsabil de 209 milioane tone CO2 echivalent, în medie 10,4 milioane de tone CO2 pe an, pe toată durata de funcționare.  
  • Am protestat la sediul OMV Petrom și am scris cu vopsea galbenă „No New Gas” pe clădirea OMV Petrom.
  • Am cerut  instanțelor de judecată să oblige Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABA D-L) și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” să comunice informații despre substanțele toxice care vor fi deversate în Marea Neagră și cum acestea vor afecta mediul marin.
  • Am inițiat proiectul „Scrisori către Marea Neagră”, o activitate de implicare și creștere a sensibilității axată pe relațiile umane și emoționale cu Marea Neagră prin povestiri individuale.
  • Am fost la OMV Petrom Bucharest Half Marathon – Semimaratonul Internațional București să expunem greenwashing-ul făcut de OMV, care odată cu proiectul Neptun Deep va deveni cel mai mare poluator din România. 
  • Am chemat în judecată și Ministerul Culturii pentru că nu face publice informațiile referitoare la  declasare parțială a siturilor arheologice din zona proiectului.
  • Colegii din Greenpeace Austria împreună cu Fridays for Future au depus plângere la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) împotriva companiei austriece de petrol și gaze OMV. Acuzația lor vizează extinderea activității companiei în domeniul gazelor fosile care alimentează criza climatică și amenință cu depășirea limitei critice de 1,5 grade.
  • Am organizat un protest în Karlsplatz, Viena, cu ocazia Adunării Generale anuale a OMV.
  • Am lansat la Constanța studiul “Viața din Marea Neagră – Presiuni, ameninţări şi impacturi”, elaborat de EPC Consultanță de Mediu. Documentul actualizează principalele pericole pentru biodiversitatea marină și evidențiază nevoia de a cântări cu atenție efectul lor cumulat. 
  • Am publicat o analiză prin care demonstrăm că minele marine reprezintă un risc uriaș pentru proiectul Neptun Deep.

Și nu ne vom opri aici! Calendarul OMV este dat peste cap. Autoritățile implicate în procesul de avizare a proiectului Neptun Deep simt presiunea. În loc să analizeze cu atenție semnalele de alarmă transmise până acum, apasă pe accelerație și se grăbesc cu procesul de avizare. Tocmai ce au anunțat decizia finală pentru emiterea acordului de mediu și au publicat pe site-ul ministerului draftul de proiect de acord de mediu.

În mai puțin de 6 zile, peste 11 000 de persoane s-au mobilizat și au participat la efortul nostru de a pune presiune pe autorități să nu elibereze acest acord toxic. Ajută-ne să ajungem la 15.000!