Ana se autodescrie astfel: Sunt un învățăcel al naturii, caut să înțeleg ce înseamnă să fiu om și cum pot trăi în relație cu tot ce este în jurul meu. Sunt pasionată de intersecțiile dintre problemele sistemice și de mișcările globale de decolonizare și justiție climatică. Încerc să țin vie viziunea unei tranziții către o societate justă, regenerativă, formată din comunități locale sănătoase și reziliente.

Care este experiența ta ca activistă?

Singura mea experiență de direct action a fost în 2019, când m-am implicat în oprirea drumului forestier Gorița din Brașov. Am fost cea care a sunat să întrebe de ce sunt marcați copacii. Am aflat prima vestea cea mare, am diseminat-o, iar reacția a fost instantă. În scurt timp, s-a materializat o mișcare civică impresionantă, o mare mobilizare de forțe care a avut un final fericit.

Țin minte primele săptămâni după ce am aflat. Mă trezeam dimineața și aveam un junghi în piept când îmi aminteam, aveam literalmente inima frântă. Însă tocmai acel grief care se năștea din iubirea mea pentru pădure și acea furie m-au ajutat să iau acțiune, să mă implic cu toată ființa mea, să mențin vie viziunea că se poate, că aceasta e o oportunitate ca noi să ne regăsim simțul civic, vocea colectivă și să spunem stop. A fost o experiență incredibilă, mi-a arătat puterea implicării civice și energia incredibilă a grupului unit pentru un scop comun mai presus de noi. Mi-e dor de acea energie.

În ultimii ani mi-am descoperit pasiunea pentru grădinărit, plante sălbatice și medicinale și îmi petrec mult timp cu aceste activități. Acum vreau să dau înapoi comunității informația pe care am acumulat-o despre grădinile ecologice și pregătesc un mic atelier în primăvară. Încerc să trăiesc o viață cât mai aliniată cu valorile mele, să navighez acest capitalism târziu pe cale de descompunere într-un mod în care să alimentez cât mai puțin mecanismele de opresiune, să îmi decolonizez perspectivele și să susțin cât mai mult alte căi de a fi și a relaționa. Căi care pornesc din iubire, solidaritate, înțelegerea legăturilor complexe între noi și mediul înconjurător și înțelegerea faptului că toate problemele cu care ne confruntăm acum sunt interconectate.

Crezi că mai multă implicare din partea femeilor în activismul de mediu din România ar putea să transforme politicile de mediu?

Mi-e greu să răspund la această întrebare pentru că, în viziunea mea, politicile de mediu au nevoie de o transformare radicală care poate veni doar prin descreștere, întoarcere la local și un nou sistem politic, economic, social. Însă până acolo va fi un drum lung, anevoios și imprevizibil, iar între timp activismul de mediu și acțiunea directă sunt vitale pentru a opune rezistență, a trage la răspundere și a face vizibile problemele și mecanismele din spatele lor. Acestea fiind spuse, cred că implicarea femeilor în activismul de mediu este foarte importantă, în special în România, unde vocile femeilor nu sunt prea des auzite sau înțelese. 

Avem nevoie de perspectivele femeilor, de iubirea lor pentru pământ, de furia lor în fața distrugerii naturii. Din experiență proprie, femeile au adesea o înțelegere profundă a relației omului cu natura și o iubire imensă pentru ea. Și tocmai din această iubire apare furia, care e necesară pentru a spune nu, a te implica. Activistele de mediu pe care le cunosc, cum sunteți tu și Irina Breniuc, sunt niște prezențe vitale în România, puternice și vocale, cu o contribuție esențială și unică care conține în ea și experiența ca femei în această societate.

Nu știu dacă vom putea transforma politicile de mediu atât de mult cât avem nevoie la timp, dar cu siguranță munca depusă are un impact și este necesară. La nivel local, activismul de mediu are o șansă mai mare de a influența politici de mediu, a opri proiecte dăunătoare și a cultiva relația locuitorilor cu spațiul natural respectiv, the land. Îmi vin în minte inițiativele civice organizate în parcul IOR vara trecută. 

Atelierele și activitățile ținute de artiste pot fi privite ca un activism de mediu tocmai prin această cultivare și înțelegere subtilă, dar concretă a relației cu natura bazată pe simțuri și simțiri, interacțiune directă, observație. E o dimensiune adesea neglijată în activismul de mediu, dar foarte importantă, care e adusă și explorată de cele mai multe ori de către femei.

Crezi că dimensiunea de gen este importantă atunci când vorbim de activism de mediu?

Cu siguranță. Există studii care arată că femeile sunt mai conștiente de mediul înconjurător și se implică mai des. Am văzut și eu asta în jurul meu, iar această implicare vine în atâtea forme vitale. Suntem la o răscruce de drumuri în care avem nevoie de schimbări radicale în toate privințele.

Cred că femeile ne arată noi căi, noi moduri de a fi, a trăi și a relaționa cu acest pământ și unii cu alții. Cu siguranță că și bărbații fac asta, doar că, din ce observ, femeile acordă mai multă atenție anumitor aspecte care sunt, poate, mai puțin importante sau vizibile pentru bărbați. De exemplu, inițiativele comunitare pornesc adesea de la femei. Ele țin vii legăturile dintre oameni, sunt un liant al comunității prin intermediul unor activități pline de însemnătate.

Proiecte alternative de educație, grădini comunitare, protecția și cunoașterea naturii, artă, cunoașterea plantelor sălbatice și medicinale sau a meșteșugurilor pe cale de dispariție, eco-psihologie. Lista poate continua. 

În același timp, femeile sunt de obicei cele care consumă mult mai conștient, care știu foarte bine impactul asupra mediului pe care îl au obiceiurile noastre de consum și se adaptează, caută soluții, sunt implicate.

Poate că la prima vedere unele dintre aceste activități n-au legătură cu activismul de mediu, însă cred că sunt elemente la fel de importante pentru procesul în care ne aflăm. Viitorul este incert, lumea se află într-un punct de cotitură și avem nevoie să ne dezvoltăm reziliența pe toate planurile, iar multe femei pe care le cunosc fac asta activ.