Irina Breniuc a contribuit la mișcarea de mediu din România în ultimii 10 ani, întâi ca jurnalistă, apoi ca ESG research analyst și activistă. În prezent, se specializează pe crearea de mâncare vegană și speră să-i inspire în curând și pe alții, pe ib.eco

Ziua și luna femeii au fost transformate în evenimente în care consumul primează, dar care s-au depărtat de istoria și de sensul lor profund. Poate prea rar și în cercuri prea mici se vorbește despre nesupunere civică, drepturile femeilor, greve, marșuri. Pentru tine, există vreo legătură între activismul de mediu si activismul feminist? 

Cred că cele două tipuri de activism sunt greu de separat, căci ambele se opun sistemului capitalist patriarhal opresiv, care exploatează și asuprește deopotrivă natura și femeia. În plus, oamenii, deci implicit și femeile, fac parte din natură, prin urmare nu va putea exista bunăstarea femeilor până când nu vom proteja cu adevărat natura. 

Ce pot învăța mișcările de mediu din lupta pentru egalitate și ce rol vezi tu pentru femei în mișcările de mediu?

În opinia mea, o mișcare de mediu puternică trebuie să fie incluzivă, adică trebuie să cuprindă mai ales perspectivele celor mai vulnerabile categorii sociale, care sunt și cele mai afectate de criza climatică și ecologică. Printre aceste categorii, se numără și femeile.

Pentru a explica relevanța integrării perspectivei feministe, voi da un exemplu din mișcarea descreșterii, care ia amploare în Europa. Printre măsurile propuse de descreștere, se numără și reducerea timpului muncit, pe următoarea logică: dacă ne dăm seama că valoarea vieții stă mai puțin în acumularea de posesiuni materiale și mai mult în relațiile pe care le avem, vom ajunge să consumăm mai puțin. Astfel, vom avea nevoie de mai puțini bani și nu vom mai fi nevoiți să muncim atât de mult. Prin urmare, vom putea folosi timpul eliberat pentru ceea ce ne aduce plăcere și, totodată, vom putea redistribui orele de muncă necesare către mai multe persoane, dând șansa unor șomeri să își câștige un venit. S-a ajuns astfel la propunerea de a reduce numărul de zile lucrate de la 5 la 4 și s-a testat măsura în mai multe companii. Dar modul în care s-a implementat această propunere nu a ținut cont de la început de perspectiva feministă. În continuare în societatea curentă, femeile sunt cele care îndeplinesc cea mai mare parte din munca de îngrijire. Această muncă este efectuată zilnic, așa că o femeie va lucra de fapt 8 ore la serviciu, plus încă 2-3 necesare pregătirii copiilor pentru școală, făcutului de mâncare sau altor treburi gospodărești. Așa că mișcarea feministă a propus o flexibilitate a măsurii inițiale, prin reducerea numărului de ore, iar nu de zile. Ideal ar fi ca angajații să poată alege dacă doresc să lucreze 6 ore pe zi timp de 5 zile sau 8 ore pe zi timp de 4 zile, în funcție de responsabilitățile lor extra-job.

Acesta este desigur un exemplu din societățile privilegiate din Europa, care poate părea derizoriu comparat cu situația din teritoriile colonizate, exploatate secole întregi și lăsate acum să se confrunte singure cu efectele crizei climatice și ecologice. În astfel de locuri, integrarea perspectivei femeilor în mișcările de mediu devine vitală, căci problemele cu care se confruntă sunt într-adevăr unele de viață și de moarte.

Dar să revenim în România. Cred că la noi, mișcarea feministă este mult mai coagulată și mai puternică decât cea de mediu. Mobilizările masive pe subiecte de mediu au loc doar când există un pericol imens și imediat, pe când marșurile și campaniile feministe sunt oarecum recurente. De asemenea, pare că există o mai bună colaborare între organizațiile feministe decât între cele de mediu. Așadar, cred mișcarea de mediu ar putea învăța de la cea feministă cum să explice pe înțelesul maselor impactul multiplelor crize ecologice, dar și cum să mobilizeze oamenii pentru a le susține.