Neptun Deep, proiectul de exploatare a gazelor planificat de OMV Petrom și Romgaz, pune în pericol delfinii din Marea Neagră și distruge eforturile de protejare a climei. Aceasta este concluzia unei analize Greenpeace a studiului de evaluare a impactului asupra mediului (EIA) pe care OMV Petrom și Romgaz l-au transmis autorităților responsabile de protectia mediului spre aprobare. 

Proiectul se intersectează cu două arii naturale protejate, „Capul Tuzla” (ROSCI 0273) și „Marea Neagră” (ROSPA 0076), unde va deversa substanțe chimice cu impact negativ asupra mediului marin și va crește masiv emisiile dăunătoare climei pentru încă 20 de ani. Prin urmare, Greenpeace face apel la OMV Petrom și Romgaz să oprească proiectul Neptun Deep,.

În timp ce Comisia Europeană a prezentat recent noi planuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, OMV Petrom dorește să producă gaze dăunătoare climei mult timp dincolo de această dată. Potrivit EIA, momentul în care se preconizează că operațiunile vor fi oprite este 2047, iar proiectul va cauza 276 de milioane de tone de CO2, emisii dăunătoare pentru climă. Adică aproximativ cantitatea de gaze cu efect de seră emise de România în patru ani. Potențialele scurgeri de gaze reprezintă, de asemenea, o amenințare majoră pentru speciile de delfini pe cale de dispariție. În plus, OMV Petrom intenționează să deverseze apa de producție contaminată cu substanțe chimice înapoi în mare pe toata durata celor 20 de ani de operare. Astfel, proiectul ar crește și mai mult presiunea asupra ecosistemelor sensibile din Marea Neagră, care sunt deja amenințate de poluare, razboi, pescuit excesiv și industrie. 

Greenpeace România a intentat săptămâna trecută un proces împotriva autorităților și companiilor (OMV Petrom și Romgaz) implicate în proiectul de exploatare a gazelor din perimetrul Neptun Deep pentru nereguli grave în procesul de aprobare a PUZ-ului dedicat proiectului.

Potrivit Greenpeace, autoritatea competentă a acordat avizul de mediu fără a investiga în mod adecvat riscurile de mediu și fără a ține cont de consecințele transfrontaliere. 

Schimbări climatice

2023 a fost cel mai cald an înregistrat, atingând o încălzire globală de 1,48 grade peste nivelurile preindustriale. Limita de 1,5 grade agreată de comunitatea globală în Acordul de la Paris privind Clima este din ce în ce mai aproape. Criza climatică a lovit Europa cu toată puterea. Cu toate acestea, expansiunea combustibililor fosili continuă fără încetare. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu avertizează, prin urmare, că planurile guvernamentale actuale vor avea ca rezultat producerea cu 82% mai mult de gaze fosili la nivel mondial în 2030 decât este compatibil cu limitarea încălzirii globale la 1,5 grade. La Conferința Mondială privind Clima din Dubai, comunitatea globală a decis să se îndepărteze de toți combustibilii fosili. Primul pas acum este să punem capăt dezvoltării de noi rezerve de petrol și gaze.

Potrivit concluziilor din EIA, amprenta de carbon a Neptun Deep este negativă. Toate emisiile au fost incluse în acest calcul, adică emisiile provenite din producție (Domeniul de aplicare 1), din energia electrică utilizată pentru producție (Domeniul de aplicare 2) și, de asemenea, din arderea gazului – de exemplu, pentru a genera căldură în locuințe (Domeniul de aplicare 3). Rezultatul amprentei negative de CO2 se bazează pe ipoteza că gazul produs înlocuiește cărbunele în alimentarea cu energie electrică. EIA nu arată clar în ce țări va fi livrat gazul. În consecință, nu este clar nici care este proporția reală de energie electrică produsă pe bază de cărbune pe care o va înlocui gazul de la Neptun Deep. Cu toate acestea, proporția de energie electrică produsă pe bază de cărbune în Europa este deja în scădere drastică. România chiar a consacrat prin lege eliminarea treptată a cărbunelui până în 2032. În plus, doar 17% din energia electrică din România provine din cărbune.

Biodiversitatea & Delfinii

Populațiile celor trei specii de delfini originare din Marea Neagră, delfinul comun (Delphinus delphis ponticus), marsuinul portuar (Phocoena phocoena relicta) și delfinul cu bot gros (Tursiops truncatus ponticus), sunt deja grav amenințate de poluare, pescuitul excesiv și exploatări de petrol. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care se desfășoară, de asemenea, în Marea Neagră, pune și mai mult în pericol aceste viețuitoare pe cale de dispariție. Potrivit estimărilor, până la 50.000 de specimene au murit de la începutul acestui război, adică aproximativ o cincime din totalul populației de delfini. Populația totală a acestora a scăzut de la aproape două milioane la începutul secolului al XX-lea la doar aproximativ 200.000 în prezent.

Neptun Deep ar urma să le invadeze și mai mult habitatele. Conform EIA, zgomotul generat de lucrările de construcție are un efect „semnificativ” asupra delfinilor și a diferitelor specii de pești. Pentru a fixa platforma, trebuie să fie instalate grinzi de oțel pe fundul mării. Acest lucru generează un zgomot subacvatic care poate provoca daune auditive permanente delfinilor. Acest zgomot are un impact negativ deosebit pentru marsuini, care pot suferi leziuni auditive permanente chiar și la o distanță de 15 kilometri de lucrările de construcție. Chiar și la o distanță de 19-20 de kilometri, delfinii pot suferi daune auditive care îi lasă temporar dezorientați. Cu toate acestea, măsurile de protecție luate de OMV și Romgaz nu sunt suficiente. Companiile intenționează să înceapă lucrările numai după ce delfinii nu mai sunt vizibili în arealul platformei, urmând să îndepărteze delfinii de zona periculoasă cu un așa-numit „soft start”, în care forarea s-ar efectua timp de două ore, la 20 % din capacitate. Totuși, în aceste două ore, marsuinii, de exemplu, ar reuși să parcurgă în medie doar puțin sub 11 kilometri. Aceasta înseamnă că marsuinii portuari care se află pe o rază de nouă kilometri la începutul acestui „soft start” rămân într-o zonă cu risc ridicat.

Zgomotul cauzat de funcționarea regulată a proiectului Neptun Deep nu a fost analizat în documentele EIA. Cu toate acestea, în funcție de expunerea la zgomot, habitatul delfinilor ar putea risca să fie restricționat în mod permanent.

Impactul asupra ariilor naturale protejate

Conducta de gaz, care pornește de pe platforma Neptun Deep, traversează două arii protejate Natura 2000: „Capul Tuzla” (ROSCI 0273) la aproximativ 600 de metri și „Marea Neagră” (ROSPA 0076) pe o lungime de 2,5 kilometri. Ambele zone sunt esențiale pentru un număr mare de specii de păsări ca popas pe rutele lor de migrație, inclusiv pentru gâștele cu piept roșu și pelicanii creți, pe cale de dispariție, din care au mai rămas doar puțin peste 4.000 în lume. În timpul lucrărilor de construcție a conductei care leagă Neptun Deep de țărm, navele de construcție vor trebui să ancoreze în ariile protejate, fragmentând astfel habitatul speciilor pe cale de dispariție. EIA arată, de asemenea, că zgomotul va perturba speciile de păsări.

Greenpeace cere companiilor OMV Petrom și Romgaz să oprească proiectul Neptun Deep din Marea Neagră și face apel la autoritățile române să nu elibereze niciun permis de mediu. În plus, este necesar un cadru politic la nivelul UE care să interzică noi proiecte de petrol și gaze. Aceasta este consecința logică a promisiunii făcute de comunitatea globală la Dubai de a pune treptat capăt proiectelor de combustibili fosili.