Sâmbătă seară s-a produs încă o mare tragedie ce a implicat o infrastructură cu risc ridicat, abuz de putere și un stat incapabil să facă controale. Asta este povestea pe scurt a dezastrului de la Crevedia. În spate stau ani și ani de inspecții neefectuate, sesizări ignorate și ochi închiși din partea celor care trebuie să ne asigure siguranța. 

Pentru ce au murit acei oameni și de ce stau pompierii noștri în spital? Pentru că nepotismul face mereu casă bună cu politicul și o stație GPL operează 3 ani fără avize de funcționare. 3 ani în care nimeni, absolut nimeni nu a verificat siguranța angajaților și a celor ce locuiau în vecinătatea stației. Mai mult, cei care ar fi trebuit să verifice acum tac mâlc. Singura lor reacție, ca orice autoritate română care se respectă, este să controleze toate stațiile GPL după ce a avut loc tragedia. Întrebarea rămâne, de ce au trebuit să moară niște oameni ca o autoritate să înceapă să-și facă treaba? 

Să ne uităm cum arată lucrurile în perspectivă. Conform analizei făcute de Florin Râșteiu (Buletin de București), din cele 380 de stații de distribuție carburanți din București, 226 sunt considerate „obiective de risc pentru incendiu“, ceea ce înseamnă că 2 din 3 locuri în care bucureștenii își pot alimenta mașinile cu motorină, benzină sau gaz lichefiat, reprezintă un pericol pentru aceștia, mai ales în cazul unui dezastru natural. Deci cazul stației de la Crevedia nu este atât de izolat pe cât ar vrea autoritățile să pară.

Luând în considerare toate cele de mai sus, nu putem să nu ne întrebăm: cum putem avea încredere într-un stat care susține atâtea proiecte cu risc ridicat (sonde de gaz în Marea Neagră, reactoare nucleare, etc.), dar care nu poate efectua niște amărâte de controale de rutină asupra unor benzinării și stații GPL? Cum garantează statul că proiectele riscante pe care le are în plan sunt realizate la standarde înalte de siguranță pentru oameni și mediu? Cum pot cetățenii să-și facă vocea auzită când nu se fac consultări publice pentru proiecte cu risc ridicat (ex. Reactoare nucleare SMR la Doicești)? Putem avea un dialog constructiv între societatea civilă și autorități când adresele oficiale către autorități rămân fără răspuns (ex. Cazul minei marine explodate la Costinești)?

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, ar trebui să ne răspundă. 

Lăsăm încă un dezastru să treacă fără să înțelegem cum să protejăm oamenii și mediul?