Pot să înțeleg și să accept greutățile prin care am trecut în anii ‘90. Îmi amintesc mai ales de iernile grele, când principala grijă era cum vom reuși să ne încălzim. Nu a fost deloc ușor pentru mine, familia mea, comunitatea în care locuiam. Și cred că în general pentru mulți oameni au fost vremuri în care au îndurat multe. Centralele termice de cartier nu prea mai funcționau. Îmi amintesc că mă uitam pe geam la coșurile de fum care dominau peisajul. Rareori erau puse în funcțiune. Iar când funcționau, apa caldă era călâie. Locuind la etajul 4, presiunea era scăzută și caloriferele reci. Tata mergea constant în subsolul blocului să aerisească țevile. Uneori cu rezultate, alteori fără.
Când au murit cu totul centralele, a trebuit să ne adaptăm la noi soluții. Reșoul ne-a fost la îndemână. La uzine, muncitorii construiau pe bandă rulantă reșouri improvizate din BCA. Am avut și noi unul care trona în mijlocul camerei. Pentru căldură, pentru gătit, pentru fiert apă și pentru uscat părul. Reșoul improvizat mergea ore în șir, contorul se învârtea cu spor. De fapt, la noi nu se învârtea. Făcuse tata niște modificări. Mai târziu, am luat reșoul cu mine la facultate. În zilele cele mai friguroase stăteam toată familia în aceeași cameră. Blindați cu pulovere și șosete de lână croșetate de mamaia. Cum prin ușa de la intrare și geamuri sufla crivățul, soluția cea mai la îndemână a fost să le acoperim cu pături prinse în niște cuie bătute în tâmplărie.
Perioada sobelor a venit la pachet cu apariția coșurilor de fum improvizate care se ițeau pe fațadele blocului din fiecare apartament, ba din bucătărie, ba din dormitor, ba din sufragerie, ba din baie. Și nu pot să uit fumul care lăsa dâre negre pe tot blocul. Se punea pe foc orice. Lemn, plastic, cărbune, maculatură din epoca de aur, știuleți de porumb. Să ardă focul, să ne încălzim.
Mai târziu, a venit țeava de gaz. Contor unic pentru scara de bloc. Aragaze deschise non-stop, flori de mucegai, igrasie și o generație de astmatici. Noi am conectat soba la gaz. Improvizație. Am supraviețuit. Am supraviețuit tranziției, inflației galopante, salariilor mici, lipsei de căldură. Am supraviețuit jonglând cu puținul pe care îl aveam la dispoziție și improvizând. Pot să înțeleg perioada dificilă, contextul, faptul că locuiam într-un bloc construit din plăci de beton prefabricate, neizolat și ancorat într-o lume decalată.
Dar nu pot să înțeleg și să accept faptul că, 30 de ani mai târziu, în continuare sute de mii de gospodării din România se confruntă cu sărăcie energetică. Că, în continuare, oamenii trebuie să aleagă între a sta într-o locuință caldă, sigură și a pune mâncare pe masă. Sau că sunt nevoiți să aleagă între a plăti factura la energie/utilități și să-și cumpere medicamente. Unii nu au nici măcar opțiunea de a alege. Îngheață în locul în care ar trebui să se simtă în siguranță. Asta în timp ce companiile fosile înregistrează profituri de zeci de miliarde.
În anii ‘90 PIB-ul României era undeva la 26 de miliarde de dolari. Astăzi se situează la 290 de miliarde de dolari. Pe atunci eram rătăciți în tranziție. Pe atunci nu aveam acces la fonduri europene în valoare de zeci de miliarde de euro cum avem astăzi. Pe atunci nu existau soluțiile pe care le avem acum la îndemână. De ce totuși, 30 de ani mai târziu, România înregistrează cea mai mare rată de sărăcie energetică din Europa? De ce 77% din clădirile din România sunt încă ineficiente din punct de vedere energetic? De ce guvernanții aruncă bani pe fereastră pentru extinderea infrastructurii și rețelei de gaze fosile, o resursă din ce în ce mai scumpă, mai nocivă pentru sănătate și pentru viitorul nostru? De ce guvernanții sprijină arderea unui combustibil fosil care ne va adânci și mai mult în sărăcie energetică și care ne va ține captivi într-o criză energetică perpetuă, într-o inflație crescândă și prețuri explodate?
Soluția este simplă. Guvernul României ar trebui să prioritizeze investițiile în casele românilor — în eficiență energetică, cum ar fi izolarea termică, instalarea pompelor de căldură și a panourilor solare. Ar trebui să prioritizeze măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice în rândul consumatorilor vulnerabili, persoanelor afectate de sărăcia energetică și, după caz, în rândul persoanelor care trăiesc în locuințe sociale, pentru a atenua sărăcia energetică.
Un studiu comandat de Greenpeace și realizat de Institutul European pentru Politici Energetice și Climatice demonstrează că investițiile în soluțiile de eficiență energetică și energie regenerabilă pentru clădiri vor crea un beneficiu financiar, social și climatic mult mai mare pentru gospodării, întreprinderi și societatea românească în general. În schimb, investițiile planificate în domeniul gazelor fosile nu vor face altceva decât să ne adâncească și mai tare în sărăcie energetică.
Mi-ar plăcea să ne scrii și să ne spui povestea ta. Amintiri mai vechi sau mai noi. 🙂