Tratatului Global pentru Protejarea Oceanelor a fost semnat! El este cel mai mare efort de conservare din istorie. Am câștigat!

Chiar dacă în unele zile victoriile par imposibile, astăzi nu este una dintre ele. Astăzi simțim că putem face orice! Simțim recunoștință, respect și solidaritate pentru toți cei care s-au implicat în această campanie care s-a derulat pe parcursul a peste 20 de ani. Este aproape o muncă de-o viață de om, dar care a adus un tratat istoric al Națiunilor Unite, după aproape două decenii de negocieri. 

Ce înseamnă Tratatul Global pentru Protejarea Oceanelor?

🐟 Tratatul stabilește ca până în 2030 guvernele să protejeze 30% din  oceanele lumii, minimul necesar potrivit oamenilor de știință pentru ca oceanele și viața marină să se refacă.

Cum am ajuns aici?

Tratatul a fost posibil datorită anilor de muncă neîncetată din partea susținătorilor din întreaga lume. Prima informare Greenpeace pe această temă a fost scrisă în 2005! De atunci, tratatul a purtat mai multe nume, dar esența a rămas aceeași, aveam nevoie ca oceanele să fie protejate!

💪 Peste 5 milioane de oameni au semnat petiția noastră internațională și s-au alăturat mișcării pentru protejarea oceanelor. Politicienii nu au putut ignora apelul nostru!

❗ La fiecare pas ne-am confruntat cu industriile care prezintă un risc pentru oceane, fie prin forarea pentru petrol și gaze, fie prin exploatarea minieră la mare adâncime sau prin pescuitul industrial. Toate aceste activități vor fi acum interzise prin acest tratat, în sanctuarele create.

Este un moment istoric pentru conservarea biodiversității și un semn că, într-o lume divizată, protejarea naturii și a oamenilor poate câștiga în pofida intereselor geopolitice. Dar aceasta este mult mai mult decât o simplă victorie; ea deschide drumul către noi acțiuni care pun binele naturii și al mediului înconjurător în fața lăcomiei corporațiilor și al intereselor meschine. Este un exemplu în care perseverența și puterea oamenilor pot realiza lucruri incredibile.

Tratatul Global pentru Protejarea Oceanelor demonstrează încă o dată motivul pentru care lumea are nevoie ca toți cei care susțin o cauză de mediu să lucreze împreună, neabătut, câteodată chiar și peste 20 de ani. Însă o astfel de luptă are nevoie de resurse: emoționale, de timp, financiare, logistice, umane etc.. Așa că vom profita de această zi să vă amintim că fiecare mod în care vă implicați într-o cauză de mediu contează: fie că semnați o petiție care cere protecția Mării Negre, fie că vă informați despre subiectele de mediu sau vă luați timp să vorbiți despre ele cu apropiații, contribuind astfel la schimbarea atitudinilor, fie că faceți voluntariat, donați pentru campaniile Greenpeace sau vă implicați în alte moduri. 

Acțiunea fiecăruia dintre noi ne aduce mai aproape de a câștiga lupte mari, care câteodată țin și 20 de ani.