Interviu realizat cu Jan Haverkamp, expert senior în energie nucleară și politici energetice la Greenpeace. Haverkamp a lucrat între 1995 și 1997 în România și are o înțelegere aprofundată a sectorului nuclear din țara noastră. Dialogul cu Jan este o continuare a discuției din 2021 și vine ca urmare a avansării proiectului de folosire a reactoarelor nucleare de tip SMR în România.

Greenpeace România: Jan Haverkamp, am discutat anul trecut despre interesul României pentru tehnologia SMR (n.a. reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni). Între timp, lucrurile au avansat și localitatea Doicești, din județul Dâmbovița, a fost desemnată ca loc de amplasare pentru primele reactoare nucleare de acest tip. A devenit energia nucleară o opțiune mai bună de anul trecut până azi, mai ales în contextul amenințării permanente și foarte apropiate de la centrala de la Zaporojie?

JH: Pașii mici făcuți, pentru ce cred că ar trebui să considerăm un vis nerealizabil, și aici mă refer la aventura românească cu tehnologia SMR, nu schimbă situația generală a energiei nucleare. Agitația de pe piețele de energie, cauzată de războiul din Ucraina, a făcut ca vocea celor care promovează energia nucleară să fie mai puternică. Dar pe de altă parte, riscurile mari pe care le trăim zi de zi în Ucraina, întâi în zona Cernobîl, apoi (și încă) la centrala nucleară de la Zaporojie, dar și în alte zone cu obiective nucleare din Ucraina, ne reamintesc cu tărie că încă nu controlăm aceste riscuri. Autoritățile care supraveghează domeniul energiei nucleare în Europa – Comisia Europeană și reglementatorii naționali pentru domeniul nuclear – caută cu disperare să înțeleagă care sunt lecțiile pe care le putem învăța de la atacurile complet neașteptate asupra centralelor nucleare și a infrastructurii lor, pe care le observăm în acest război oribil. 

Chiar și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), în mod normal prietenoasă cu energia nucleară, a fost aproape de un atac de panică din cauza pierderii bruște a conexiunii centralei nucleare de la Zaporojie la rețeaua electrică, a riscului de a pierde sistemul de racire final, a presiunii revoltătoare la care a fost supus personalul centralei nucleare și a riscurilor de daune directe asupra reactoarelor și instalațiilor pentru deșeuri radioactive. Dacă războiul arată ceva, este că, dacă nu există stabilitate politică, nu pot fi operate centrale nucleare în condiții de siguranță. Iar stabilitatea politică nu este ceva ce poți garanta pentru deceniile în care funcționează centralele nucleare, lăsând la o parte faptul că trebuie să ne ocupăm de deșeurile radioactive.

Greenpeace România: De ce crezi că are energia nucleară atât de mult sprijin la nivel înalt în România? Paradoxal, aceleași autorități încă distribuie populației pastile cu iod din cauza pericolului nuclear din Ucraina.

JH: Sunt ușor surprins de distribuția pastilelor cu iod. Când va exista amenințarea unui accident grav într-una dintre centralele nucleare din Ucraina, va exista un timp suficient de avertizare pentru a le asigura celor expuși riscului (copii, femei însărcinate) tratament profilactic cu pastile de iod, în cazul în care vântul ar bate spre România. Această situație arată clar că autoritățile române nu înțeleg suficient de bine riscurile nucleare. Când autoritățile încep acum să susțină SMR-uri, fac aceleași greșeli ca atunci când au susținut în trecut construirea reactoarelor Cernavodă 3, 4 sau chiar 5, aceleași greșeli pe care le-a făcut și Ceaușescu când a inițiat construirea centralei de la Cernavodă. Exagerarea avantajelor și a fi orb și neinformat cu privire la dezavantaje, costă doar bani și îi expune pe oameni în mod inutil la riscuri. Văd autoritățile prea mult implicate într-un joc de PR, în timp ce ar trebui să se concentreze pe acțiuni urgente privind schimbările climatice. Nu există loc pentru o tehnologie care oferă prea puțin, prea târziu, la un preț prea mare, cu riscuri prea însemnate. Nu există loc pentru energia nucleară.

Greenpeace România: Ce crezi despre alegerea Doiceștiului pentru amplasarea SMR-urilor în România?

JH: Observând uriașele turnuri de răcire de care avea nevoie vechea centrală pe cărbune, se vede deja că râul Ialomița nu este sursa optimă de apă de răcire pentru 462 MW de capacitate de energie electrică nucleară. De asemenea, distanța de 10 km față de un oraș populat precum Târgoviște nu este prea potrivită. Motivul acestei alegeri este politic, nu o alegere logică bazată pe argumente inginerești. Este clar că lobby-ul nuclear din România este disperat să arate un progres, în loc să urmărească în mod inteligent evoluțiile din jurul tehnologiei SMR. Vor să meargă prea repede într-un domeniu prea incert.

Greenpeace România: Hai să mai discutăm o dată despre riscuri, care sunt acelea? Se tot spune că tehnologia SMR e altfel și că riscurile sunt foarte, foarte mici. În ce măsură, în opinia ta, acest lucru este adevărat?

JH: Tehnologia reactoarelor propuse de NuScale este aceeași care este folosită în întreaga Europă în reactoare nucleare începând cu anii 1970. Desigur, se presupune că proiectarea a învățat din greșelile pe care le observăm la cele peste 200 de reactoare ce funcționează în SUA și Europa, dar problemele de bază rămân. Ele se pot topi atunci când nu mai sunt conectate la energie și nu se pot răci, sunt vulnerabile la atacuri teroriste și acte de război, la fel ca și alte centrale nucleare care funcționează în prezent. În anumite aspecte, riscul este mai mare: pentru a reduce costurile, nu vor fi implementate anumite măsuri de siguranță și securitate pe care le vedem la centralele nucleare mai mari. Există propuneri de reducere a zonei de siguranță din jurul reactoarelor. Desigur, probabilitatea ca ceva să meargă prost într-un mod în care cantități substanțiale de material radioactiv să fie emise în mediu este mică, dar am văzut în Fukushima, Cernobîl și Three Miles Island că, atunci când se întâmplă, impacturile pot fi enorme. De exemplu, riscul generat de acte de război, cu scopul de a provoca defecțiuni ale sistemului de răcire, este pentru șase reactoare de 74 MW comparabil cu unul de 462 MW. Faptul că reactoarele sunt modulare nu mai constituie un avantaj. 

Reactoarele NuScale au aceleași dezavantaje ca și reactoarele existente – riscuri de accidente, problema depozitării deșeurilor radioactive și risc de proliferare nucleară. Ce se întâmplă dacă, construirea în România a unui astfel de tip de centrală nucleară, ar motiva construirea a sute de reactoare mici în toată lumea – prea multe pentru a fi controlate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) – inclusiv în zone instabile din punct de vedere politic? Ar putea fi zeci de amenințări asemănătoare cu cea de la Zaporojie cărora va trebui să le facem față.

Greenpeace România: Alegerea Doiceștiului a fost făcută fără consultarea oamenilor din comunitate. Ce crezi despre această situație?

JH: Ei bine, atunci nu poate fi o alegere finală. Atunci când vor trebui efectuate procedurile obligatorii stipulate în Convenția de la Aarhus, Convenția Espoo și Directiva europeană de evaluare a impactului asupra mediului (EIA), trebuie să existe o comparație serioasă cu alte amplasamente potențiale, lăsând „toate opțiunile deschise” – acest lucru înseamnă, de asemenea, că ar trebui să fie posibil să fie localizate planurile și în altă parte. Dacă România nu face acest lucru, ne vom întâlni cu autoritățile în procedurile de apel și în instanțele de judecată de la Geneva și planurile vor fi amânate cu mult. Practic, alegerea unui amplasament înainte de a avea o consultare largă cu comunitățile din toate amplasamentele potențiale arată că autoritățile nu sunt serioase în privința acestui proiect. Dacă aceasta este situația, ar trebui să întrebăm autoritățile de ce irosesc banii și distrag atenția pentru asta. Avem de rezolvat o problemă climatică și o criză energetică.

Greenpeace România: Ce mesaj ai pentru oamenii din comunitățile din jurul amplasamentului stabilit pentru SMR?

JH: Nu cedați. Aveți dreptul de a fi ascultați și aveți dreptul ca deciziile să fie luate în baza transparenței. Discutați cu experți din rândul dumneavoastră, precum și cu experți din afară, pentru a vă informa și a clarifica autorităților că aceasta este o idee foarte proastă, susținută din motive greșite.

Greenpeace România: Să vorbim și despre beneficii. Crezi că o eventuală dezvoltare de SMR la Doicești va genera prosperitate în zonă? Sau, mai simplu, vor avea oamenii din Doicești slujbe la centrala nucleară?

JH: Probabil vor exista niște pachete compensatorii pentru școli și instituții de acest gen, cu scopul de câștiga acceptarea comunității locale. Întrebarea este dacă acestea vor cântări mai mult decât modificările făcute asupra mediului. La fel ca pe vremea centralei pe cărbune, interesele industriei vor fi prioritizate în fața intereselor oamenilor din comunitatea locală. 

Referitor la noile slujbe, cu excepția unor persoane angajate pentru curățenie și a personalului de catering, este puțin probabil ca angajații unei centrale nucleare – vorbim de personalul foarte bine plătit și foarte specializat – să vină din Doicești. Acești specialiști nu vor dori să locuiască în Doicești, ci mai degrabă vor locui în Târgoviște sau chiar în București. Acest lucru îl vedem și la Cernavodă. Cernavodă nu este un loc bogat și elegant, nu este la fel de atrăgător precum zonele cu vedere la mare din Constanța sau cu părțile scumpe ale Bucureștiului.

Greenpeace România: Își permite România să mai investească în nuclear? Se vorbește mult și despre extinderea capacității de la Cernavodă. Dacă da, cine crezi că va plăti pentru noile proiecte nucleare?

JH: Investițiile nucleare reprezintă o diversiune de la prioritățile actuale. Am văzut acest fenomen mai ales acum, în timpul crizei energetice cauzate de invazia rusă în Ucraina, observând cum energia este folosită ca armă în acest război de către Rusia față de restul Europei. În loc să ajute cetățenii să facă față prețurilor ridicate sprijinindu-i activ prin măsuri de eficiență energetică, în loc să se concentreze pe reducerea risipei de energie în industrie, pe adaptarea cererii la disponibilitate și să facă investiții în surse de energie regenerabilă exploatabile rapid – și toate acestea sunt lucruri care pot fi organizate într-un orizont de câteva luni de zile și face o diferență reală pentru oameni – politicienii vorbesc despre energia nucleară. Aceasta arată că au interese personale mai mari în proiecte megalomane decât în bunăstarea cetățenilor sau în situația de urgență climatică.

Greenpeace România: Cum poate fi evitată folosirea energiei nucleare, avem alternative? Autoritățile declară că nuclearul e o soluție pentru criza climatică și, mai nou, pentru cea energetică.

JH: Prin această afirmație, autoritățile arată clar că au alte interese în minte. Energia nucleară nu poate livra energie acum, rapid, la prețuri acceptabile. Nu a făcut-o și nu o va face niciodată. Chiar și în cele mai optimiste scenarii realizabile, NuScale nu va livra energie electrică în România înainte de 2030, cel mai probabil nu înainte de 2035. Cu banii cheltuiți pe un proiect SMR, am putea deja să începem să economisim emisiile de CO2 în următorii trei ani, luând măsuri în industrie, agricultură, construcții și renovarea clădirilor, energie eoliană, solară și geotermală și optimizarea rețelei electrice. Aceștia sunt pașii care ar ajuta cu adevărat clima și ar scădea facturile la energie în următorii ani – nu într-un deceniu. 

Iar pentru saga fără sfârșit a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, același lucru este valabil. Nuclearul este deturnarea supremă de la a gândi o politică energetică rațională. Nu trebuie să ne asumăm aceste riscuri, nu trebuie să plătim aceste costuri. Avem nevoie de acțiuni urgente în materie de climă acum; trebuie să ne adaptăm acum, și să sperăm că doar temporar, la o piață de energie instabilă, nu peste zece ani.