BruxellesProiectul de lege propus de Comisia Europeană pentru a elimina defrișările din lanțurile de aprovizionare ale Uniunii Europene reprezintă un prim pas către protejarea pădurilor lumii, dar suferă încă de lacune majore, avertizează Greenpeace.

Legea în cauză ar obliga pentru prima oară companiile care vând anumite produse pe piața europeană să le verifice originile și să demonstreze că nu au contribuit la distrugerea sau degradarea pădurilor. Cu toate acestea, altor ecosisteme, precum savanele sau zonele umede, care au o importanță majoră pentru biodiversitate și acțiunea climatică, nu li se va oferi protecție. De asemenea, propunerea Comisiei va controla doar un număr limitat de produse, ignorând multe altele responsabile de distrugerea pădurilor și a ecosistemelor — precum carnea de porc, de pui, cauciucul sau porumbul.  

Coordonatoarea campaniei Greenpeace UE pentru agricultură și păduri, Sini Eräjää spune: ”Este pentru prima oară când vedem o licărire de speranță din partea UE — una dintre cele mai mari piețe globale —, care ar putea să-și reducă impactul destructiv asupra pădurilor lumii. Dar Comisia Europeană a lăsat portițe serioase în noua lege, care vor vulnerabiliza ecosisteme vitale din multe părți ale lumii. Guvernele UE și Parlamentul European trebuie să întărească legea pentru ca oamenii să poată fi siguri că produsele din coșurile lor de cumpărături nu au contribuit la distrugerea naturii și la abuzuri asupra drepturilor omului.”

Propunerea Comisiei nu obligă companiile care comercializează mărfuri și produse să respecte legile internaționale privind protecția drepturilor populațiilor indigene și ale comunităților locale, lăsându-le vulnerabile la abuzuri, avertizează Greenpeace. Propunerea eșuează, de asemenea, în a adresa impactul investițiilor din sectorul financiar european asupra ecosistemelor planetare. 

Pașii următori

Negocierile din Parlamentul European și dintre miniștrii statelor membre ar urma să înceapă în mod concret în prima jumătate a lui 2022. În Parlamentul European, așteptarea este ca membrii comisiei de mediu să demareze primii și să conducă dezbaterile. Anul trecut, aceiași membrii ai comisiei de mediu au produs un raport care detaliază felul în care ar trebui să arate o lege care să aibă efect pentru reducerea impactului consumului și investițiilor europene asupra pădurilor lumii, precum și asupra altor ecosisteme și drepturilor omului.

Pentru mai multe informații: 

Sini Eräjää, Coordonatoarea campaniei Greenpeace UE pentru agricultură și păduri: +32 476 975 960, [email protected]

Biroul de presă al Greenpeace UE: +32 (0)2 274 1911, [email protected]

Pentru breaking news și comentarii asupra afacerilor UE: www.twitter.com/GreenpeaceEU

Greenpeace este o rețea globală independentă care organizează campanii pentru a schimba atitudini și comportamente, pentru a proteja și a conserva mediul și pentru promovarea păcii. Greenpeace nu acceptă donații de la guverne, Uniunea Europeană, companii sau partide politice. Greenpeace este susținută global de peste trei milioane de oameni și este activă în lume prin 26 de organizații naționale și regionale independente, cu birouri în peste 55 de țări.

Registrul UE pentru Transparență: 9832909575-41

Implică-te