Luxemburg / Bruxelles, 23 octombrie 2020 – La reuniunea miniștrilor europeni de mediu din Luxemburg, apelurile Parlamentului European de intensificare a acțiunilor UE în domeniul climei au fost ignorate.

Decizia privind obiectivul climatic pentru 2030 va fi amânată pentru un summit UE în decembrie la Bruxelles, chiar înainte de expirarea termenului pentru care UE trebuie să prezinte un obiectiv în temeiul acordului climatic de la Paris până la sfârșitul anului 2020.

Președinția germană a Consiliului ia în considerare, de asemenea, întârzierea negocierilor între guvernele naționale, Parlamentul UE și Comisia Europeană cu privire la legislația UE privind schimbările climatice până după ce șefii de stat și de guvern ajung la un acord cu privire la obiectivul climatic pentru 2030.

Sebastian Mang, consilier pe politici climatice Greenpeace, a declarat: „Fereastra pentru abordarea problemei urgenței climatice se închide rapid. Între timp, industria gazelor naturale, lobby-ul pentru agricultură industrială, companiile aeriene și producătorii de autoturisme fac găuri în Pactul ecologic european. Nu numai că acțiunea UE în materie de schimbări climatice este atacată din exterior, mai multe guverne, dar și Comisia, sunt în favoarea utilizării unor trucuri contabile pentru a umfla artificial obiectivul de reducere a emisiilor pentru 2030.”

Parlamentul European a susținut o reducere de 60% a emisiilor până în 2030 și a respins includerea propunerii controversate a Comisiei Europene privind luarea în calcul a emisiilor absorbite de păduri și pășuni – cunoscute sub numele de “carbon sink” – pentru a umfla artificial obiectivul climatic pentru 2030. Restaurarea naturii este esențială, dar trebuie să fie suplimentară eforturilor de reducere a emisiilor în sectoarele cele mai poluante.
Comisia Europeană a recomandat o reducere netă de cel puțin 55%, dar admite că acest lucru s-ar traduce în reduceri reale ale emisiilor de doar 50,5-52,8%, din cauza includerii emisiilor absorbite de păduri și pășuni (carbon sink). Un nou raport Greenpeace ilustrează modul în bazarea pe emisiile absorbite de păduri și pășuni nu va rezolva aceasta problema de reducere masivă a emisiilor.

Greenpeace atrage atenția asupra necesității unor obiective climatice mult mai ambițioase pentru 2030. Pentru a avea șansa de a limita încălzirea globală la 1,5 °C, avem nevoie de o reducere cu cel puțin 65% a emisiilor comparat cu nivelul din 1990. 

Parlamentul European a fost cea mai progresista voce la capitolul schimbări climatice, chiar sprijinind următoarele adăugiri la proiectul de lege UE privind climă:

– introducerea unui obiectiv general de neutralitate climatică până 2050 pentru fiecare stat membru UE;

– solicită Comisiei Europene să propună un obiectiv climatic pentru 2040.

– crearea unui consiliu european al oamenilor de știință, care ar examina politicile UE privind clima, inclusiv obiectivele climatice;

– solicită Comisiei să prezinte până în decembrie 2021 un buget de carbon aferent respectării Acordului de la Paris.

– solicită guvernelor naționale să elimine treptat toate subvențiile directe și indirecte pentru combustibilii fosili;

– solicită Comisiei să raporteze anual cu privire la toate cheltuielile publice ale UE care nu se încadrează în taxonomia finanțărilor ecologice.