Greenpeace România și WWF România – Scrisoare comună de poziție privind Strategia Energetică a României 2020 – 2030, cu perspectiva anului 2050 (versiunea august 2020)

Draftul Strategiei energetice a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050, aduce îmbunătățiri față de versiunea anterioară, fiind un document mai realist prin simpla eliminare a unor proiecte de investiții supradimensionate și complet inadecvate României, sistemului energetic și perioadei în care trăim. Din păcate, chiar și diminuată, producția de energie pe cărbune rămâne fără nicio justificare în draftul de strategie și dincolo de 2030 (fără a se preciza un termen limită pentru eliminare), beneficiind în continuare de sprijin masiv din partea statului.  Considerăm că strategia energetică pusă în discuție ar fi trebuit să fie documentul care să descrie cum se va realiza tranziția energetică în România, cu pași foarte concreți și semnificativi ca pondere până în anul 2030 și cu o viziune pe termen lung care să ducă spre neutralitate climatică în 2050, ținând cont de necesitatea stopării urgente a curbei ascendente de pierdere a biodiversității. Actuala propunere nu întrunește aceste condiții.

Mai jos, scrisoarea pe care am transmis-o, alături de WWF România, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în atenția dlui Costel Alexe (Ministru) și dnei Camelia Hintea (Consilier Superior).

Stimate Domnule Ministru, Stimată Doamnă Consilier,

Draftul Strategiei energetice a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050 aduce îmbunătățiri față de versiunea anterioară, fiind un document mai realist prin simpla eliminare a unor proiecte de investiții supradimensionate și complet inadecvate României, sistemului energetic și perioadei în care trăim. Ne referim în principal la proiecte cu șanse mici de realizare, precum grupul pe cărbune de 600 MW la Rovinari, Complexul Hidrotehnic Turnu Măgurele-Nicopole sau Centrala Hidroenergetică cu Acumulare prin Pompaj Tarnița-Lăpuștești.

Din păcate, chiar și diminuată, producția de energie pe cărbune rămâne fără nicio justificare în draftul de strategie și dincolo de 2030 (fără a se preciza un termen limită pentru eliminare), beneficiind în continuare de sprijin masiv din partea statului.

Observăm că accentul principal este pus pe gaz, ca și combustibil de tranziție, deși gazul este un combustibil fosil, cu impact climatic mare. România este semnatară a Acordului de la Paris și discuțiile de la nivel Uniunii Europene referitoare la Legea Climei înclină spre un scenariu de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 60% față de 1990, prin urmare strategia trebuie să ia în considerare un plan mai ambițios de reducere a emisiilor. 

Tranziția de la cărbune la gaze nu rezolvă această problemă, ținta fiind decarbonarea totală a  Europei și implicit, a României, până în anul 2050. Gazele fosile ne condamnă la noi tranziții, nerezolvând problemele de mediu, sociale, de sănătate, economice generate de combustibilii fosili. Mai mult, fondurile europene – de exemplu, cele din Fondul pentru Tranziție Echitabilă – destinate zonelor afectate (Hunedoara, Gorj etc.) trebuie să fie folosite pentru a da șanse pe termen lung comunităților afectate de tranziția energetică și nu în crearea de noi capacități cu emisii.

Suntem îngrijorați de interesul statului român de a dezvolta noi capacități nucleare. Costurile foarte mari ce vor fi suportate de români, riscurile de mediu și sănătate ale acestei tehnologii, inflexibilitatea producției nu justifică intențiile legate de reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Abordarea extinderii nucleare suprimă tocmai avantajele României: un mixt energetic diversificat, cu resurse regenerabile abundente, cu potențial mare de creștere a eficienței energetice. 

Deși vorbește de rolul important al utilizării surselor regenerabile de energie, strategia e lipsită de ambiție când vine vorba despre eforturile pentru a dezvolta acest tip de proiecte, așteptându-se la creșteri „moderate”, bazându-se doar pe reducerea costurilor pentru aceste tehnologii și dezvoltarea naturală a pieței. Acest lucru este improbabil în condițiile experiențelor trecute ale investitorilor în RES în România (schema de susținere gripată), legislației și reglementărilor greoaie și susceptibile influențelor politice, care au generat un cost de capital foarte ridicat pentru țara noastră. România nu încurajează folosirea energiei regenerabile.

Mai mult, chiar dacă se menționează în document despre „încurajarea producerii de energie descentralizată”, cunoaștem foarte bine eșecul „revoluției prosumatorilor” din România. La doi ani de la apariția legii nr. 184/2018, conform datelor de la ANRE, în luna mai a anului curent erau doar 514 prosumatori în România (455 persoane fizice, 59 persoane juridice). Numărul mare de locuințe individuale din România, consemnat de strategie, prezintă o oportunitate imensă nefructificată. Conform unui studiu comandat de Comisia Europeană, publicat în 2017, potențialul teoretic al țării noastre ar fi de 3,36 milioane de prosumatori rezidențiali.

Este necesară transpunerea directivei europene privind energia regenerabilă în legislație națională cât mai repede și mai avantajos pentru prosumatori. Ajutorul din partea statului trebuie să vină sub forma unui cadrul legislativ eficient, a unui sprijin financiar gândit inteligent, acordat tuturor cetățenilor interesați să devină prosumatori.

Altfel, statul român continuă să susțină sectorul fosil, așteptându-se ca tranziția energetică să se realizeze de la sine.  

În ultima variantă a strategiei energetice, este promovat hidrogenul. Majoritatea hidrogenului utilizat astăzi nu este „verde” – gazul natural este principala sursă de producere a hidrogenului, urmat îndeaproape de cărbune. Peste 95% din producția actuală de hidrogen este bazată pe combustibili fosili. O astfel de dependență de combustibilii fosili implică faptul că producția de hidrogen duce în prezent la emisii semnificative de carbon: 10 tone de dioxid de carbon sunt eliberate pentru fiecare tonă de hidrogen (tC02 / tH2) produsă din gaze naturale. În consecință, producția de hidrogen din gaze naturale și cărbune este astăzi responsabilă pentru aproximativ 830 de milioane de tone de emisii de dioxid de carbon pe an, care este echivalentul emisiilor de CO2 din Regatul Unit și Indonezia combinate.

Prin urmare, hidrogenul nu este per se neutru din punct de vedere climatic; depinde de modul în care este produs. Fie că hidrogenul este produs din energie electrică regenerabilă, combustibili fosili sau nucleari, el afectează obiectivul de a atinge neutralitatea climei până în 2040. Mai mult, cota necesară de energie regenerabilă în mixul de energie ar trebui să fie de aproximativ 80% pentru a obține un avantaj ecologic în utilizarea hidrogenului peste electrificare directă. Hidrogenul are un dezavantaj substanțial în comparație cu electrificarea directă crescând consumul total de energie, cererea totală de energie electrică și cererea totală de energie electrică din surse renegerabile.

În plus, este important să fie definite criteriile de sustenabilitate. Hidrogenul regenerabil alimentat cu energie electrică și produs prin electroliză are un impact asupra utilizării terenului și asupra biodiversității. Electroliza necesită cantități mari de apă. Astfel, criteriile de durabilitate ar trebui să ia în considerare impactul asupra resurselor utilizate, cum ar fi apa și utilizarea terenurilor.

Astăzi, hidrogenul regenerabil (verde) nu este competitiv din punct de vedere financiar în comparație cu hidrogenul „albastru” sau „gri” (bazat pe combustibili fosili) din cauza diferențelor dintre prețurile la gaz și electricitate. Costul actual al energiei electrice produse de surse regenerabile de energie și prețurile electrolizoarelor sunt principalele bariere în calea desfășurării producției de hidrogen verde prin electroliză. Cu toate acestea, se așteaptă ca hidrogenul verde/regenerabil să devină mai competitiv decât hidrogenul bazat pe combustibili fosili până în 2035 în China  și s-ar putea face același lucru în Europa dacă UE dezvoltă o piață pentru producția de hidrogen regenerabil prin electroliză, investind în inovație la scară mai mare până în 2035. Acest scenariu ar putea fi  realizabil în contextul recent înființatei Alianțe pentru Hidrogen Curat, care ar trebui să identifice nevoile sectorului hidrogenului de a contribui la obiectivul UE de neutralitate climatică.

Per ansamblu, producția de hidrogen regenerabil nu ar trebui să concureze cu producția de energie regenerabilă care ar putea fi utilizată direct – și mai eficient – pentru decarbonarea sectoarelor cheie, precum încălzirea și transportul. Acest lucru ar necesita deja o creștere și implementare masivă a surselor de energie regenerabilă (în principal fotovoltaice, precum și a energiei eoliene terestre și offshore), precum și dezvoltarea infrastructurii rețelei necesare – ceea ce reprezintă o problemă de capacitate pe termen scurt.

În același timp, strategia se bazează pe un scenariu care presupune din punct de vedere al producției de hidroenergie finalizarea investițiilor în curs ale Hidroelectrica. Deși nu mai sunt menționate punctual, este cunoscut faptul că printre aceste investiții se numără și investiții precum amenajarea din Defileul Jiului sau cea de pe râul Răstolița care presupun lucrări a căror legalitate este în prezent contestată în fața instanțelor de judecată. În opinia noastră, strategia energetică nu trebuie să se bazeze pe astfel de scenarii / investiții care poartă un risc major de a nu se implementa dată fiind încălcarea legislației de mediu în vigoare. Amenințările pentru biodiversitatea apei dulci sunt bine documentate, dar lipsesc acțiuni coordonate la nivelul politicilor publice și a deciziilor sectoriale pentru a inversa declinul. Specialiștii au prezentat în februarie anul acesta un plan de recuperare de urgență (publicat în BioScience) pentru a stopa curba ascendentă a pierderii biodiversității apei dulci. Planul de recuperare de urgență solicită luarea de măsuri urgente pentru a face față amenințărilor care au dus la pierderea cu 84% a populațiilor de specii de apă dulce și la pierderea a 30% din ecosistemele de apă dulce din 1970 – ecosisteme care ne oferă apă, hrană, mijloace de trai și protecție împotriva inundațiilor și secetelor. Printre acțiunile prioritare se numără accelerarea implementării eficiente a evaluărilor de mediu; protejarea și restabilirea conectivității (știut fiind faptul că amenajările hidroenergetice afectează grav conectivitatea râurilor); îmbunătățirea calității apei; protejarea și refacerea habitatelor critice; sau gestionarea exploatării resurselor ecosistemelor de apă dulce.

Totodată, strategia promovează pentru orizontul de timp 2050 creșterea rolului biomasei în mixul energetic. Potențialul de biomasă pentru producerea bioenergiei sau a biocarburanților trebuie calculat  ținând cont de criterii robuste și verificabile pentru contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră, la un nivel sustenabil de consum. Utilizarea eficientă a resurselor de biomasă și criterii de sustenabilitate socială și de mediu sunt de asemenea necesare pentru a stabili potențialul pentru producerea bioenergiei. Din textul strategiei energetice nu reiese faptul că analiza potențialului de producere a bioenergiei din biomasă ia în considerare aceste elemente critice. În ceea ce privește biomasa forestieră (chiar și cea care provine din reziduuri forestiere) există motive serioase de precauție legate de utilizarea reziduurilor forestiere în scopuri energetice, precum: (i) extracția reziduurilor poate crește nevoia de îngrășăminte artificiale și / sau poate reduce rata de creștere a reîmpăduririi – și, prin urmare, rata la care carbonul este recapturat din atmosferă; (ii) poate fi dificil să se controleze exact ce reziduuri sunt extrase dintr-o pădure, unde sunt transportate/luate și în ce scop; și (iii) că extracția lemnului poate avea un impact major asupra biodiversității (și, prin aceasta, pot afecta negativ reziliența pădurilor). Raportul de mediu și cel de evaluare adecvată nu țin cont de aceste aspecte.

În concluzie, considerăm că strategia energetică pusă în discuție ar fi trebuit să fie documentul care să descrie cum se va realiza tranziția energetică în România, cu pași foarte concreți și semnificativi ca pondere până în anul 2030 și cu o viziune pe termen lung care să ducă spre neutralitate climatică în 2050, ținând cont de necesitatea stopării urgente a curbei ascendente de pierdere a biodiversității. Actuala propunere nu întrunește aceste condiții. Traiectoria spre decarbonarea sectorului energetic este încă ambiguă și abordează tehnologii discutabile, cu riscuri asupra biodiversității, fapt ce determină incertitudini pentru toți cei interesați (autorități naționale și europene, investitori, companii, comunități afectate, cetățeni, decidenți din mediul politic etc.). Prin urmare, vă solicităm să luați în considerare aspectele critice descrise în această scrisoare de poziție.