Pe parcursul ultimilor 15 ani, firma canadiană Gabriel Resources a încercat să obțină permis pentru a extrage 300 de tone de aur din Roșia Montană, un sat pitoresc din vestul României, cu o populație de aproape 4000 de oameni.Dar în februarie 2016, guvernul României a adăugat satul și împrejurimile la lista oficială pentru nominalizări în cadrul Patrimoniului Mondial UNESCO. Această decizie vine la câteva săptămâni după ce Roșia Montană a fost declarată sit de interes istoric de către Ministerul Român al Culturii și stă testament puterii protestului pașnic. Povestea felului în care guvernul s-a răzgândit începe cu povestea românilor care s-au împotrivit corporațiilor iresponsabile și distrugerii mediului.
În septembrie 2013 România a văzut cel mai mare protest stradal de la Revoluția din 1989. Mii de oameni, majoritatea tineri, au ieșit în stradă cu pancarde pe care scria „Nu corporația face legislația”, „Corupție – Cianură” și „Vrem natură nu cianură”. Vorbeau despre Roșia Montană, un mic sat din nordul României, așezat pe o mină de aur.
Protest pentru susținerea Roșiei Montane, București, 23 septembrie 2013 © Tiberiu-Mihail Cimpoeru/Casa Jurnalistului
Din 2001, firma canadiană Gabriel Resources a negociat cu guvernul României pentru drepturile de a construi o mină de aur cu extracție pe bază de cianură într-o zonă frumoasă și plină de resurse cum este Roșia Montană. Planul lor urmărea să mute localnicii în altă parte și să pompeze 12.000 de tone de cianură pe an într-o mină de suprafață pentru a extrage 300 de tone de aur. Autoritățile locale și localnicii s-au opus cu succes de ani de zile. Dar în august 2013, o nouă lege a fost propusă cu scopul de a acorda drepturi neconstituționale companiilor private, inclusiv dreptul de a forța vânzarea caselor și terenurilor celor care refuzau să facă asta de bunăvoie. Asta ar fi permis firmei Gabriel Resources să scoată oamenii din casele lor în mod legal și să injecteze tone de cianură în pământ pentru a extrage aurul.
Știrea referitoare la această lege nu a fost mediatizată, dar mediul virtual de socializare a amplificat vocea jurnaliștilor independenți și a ONG-urilor locale pentru a arăta că Roșia Montană riscă să piardă lupta cu compania minieră. Nemulțumirile cu privire la această nedreptate s-au răspândit în țară, și în 8 septembrie 2013, 15.000 de protestatari au ieșit pe străzile din București, urmați de aproximativ 5.000 de oameni în alte orașe. Proteste și marșuri au fost programate în fiecare zi în săptămânile care au urmat.
Marș pentru Roșia Montană, București, 16 septembrie 2013. © Vlad Ursulean/Casa Jurnalistului
„Revoluția hipsterească”, cum a numit-o massmedia, a marcat maturizarea societății civile din România. Niciodată până atunci, în scurta perioadă de democrație de după Revoluție, nu a existat o problemă care să stârnească controverse mai constructive și suportul atât de numeros al populației. Generația post-comunistă s-a unit pentru prima dată și a făcut asta pentru o cauză ecologică – pentru a proteja Roșia Montană și locuitorii ei de un alt dezastru ecologic precum deversarea iazului cu cianură de la Baia Mare în anul 2000.
Ce putem învăța deci de la noua forță civilă născută cu această ocazie în România? Că oamenii nu tolerează nedreptatea și le pasă de problemele de mediu. Că folosind metode noi precum mediul de socializare virtual, putem să sădim și să răspândim informația și să inspirăm protestul pașnic. Am învățat că suntem responsabili să-i facem pe conducătorii țării să răspundă pentru deciziile lor, și dacă ne luăm responsabilitatea în serios, chiar putem aduce schimbarea.
Lupta pentru a salva Roșia Montană s-a concretizat în stradă și pe internet. Motoul mișcării, #unitisalvam, e un moto care în aceste vremuri de lăcomie corporatistă și distrugere ecologică ne poate inspira pe toți.
Articol scris de Mădălina Preda – Programme Functions Executive Assistant at Greenpeace International and the Communications Manager of Beats Against Coal și tradus de Raluca Popan – voluntar Greenpeace România