Cuvintele cheie sunt transparență și implicare. Transparență a autorităților și implicare din partea noastră.

Distrugerea, degradarea pădurilor și tăierile ilegale produc beneficii financiare imediate pentru o mână de oameni, pe seama noastră a tuturor. Fie că ne pasă ori nu, depindem direct și fundamental de sănătatea pădurilor. Ca să trăim mai bine, ca să ne îmbunătățim viața, avem nevoie de păduri mai multe și mai sănătoase. Așa că trebuie să ne implicăm în viața lor. Iată mai jos unde putem să o facem și ce a însemnat implicarea noastră, a tuturor, în 2016.

Cuvintele cheie sunt transparență și implicare. Transparență a autorităților și implicare din partea noastră.

Autoritățile trebuie să accepte că nu pot administra pădurile singure , adică fără să-i implice pe toți cei interesați. Apoi, pentru ca deschiderea să producă o schimbare în bine este necesar ca noi, societatea, să contribuim.

Pădurile sunt un bun național de interes public, indiferent de cine este proprietarul lor în acte. De aceea respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toți proprietarii de pădure din România. Regimul silvic este sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice și juridice care asigură gestionarea responsabilă a pădurilor.

În 2016 Ministerul Mediului. Apelor și Pădurilor a dezvoltat aplicația de mobil Inspectorul Pădurii cu ajutorul căreia oricine poate verifica legalitatea unui transport de lemn. Vă încurajăm să o descărcați, să învățați cum funcționează și să o folosiți pentru a controla dacă transporturile de lemn sunt înregistrate și dacă datele furnizate de transportator sunt reale (tipul de lemn, specia, cantitatea).

La finalul anului tot Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat platforma online www.inspectorulpadurii.ro, un instrument fără precedent care oferă acces public la date esențiale despre administrarea pădurilor din România. Până acum informații importante despre gestionarea pădurilor se obțineau la cerere, cu greu, sau uneori deloc. În lipsa lor, nimeni în afara autorităților, câteodată nici măcar ele, nu știau și astfel nu puteau controla dacă modul în care pădurile sunt îngrijite și exploatate este legal.

Dar cum funcționează? Baza este furnizată de o serie de hărți: imagini de satelit, teren, precum și zonele de protecție integrală și strictă din interiorul ariilor protejate și posibile păduri virgine. Apoi sunt înregistrate autorizațiile de tăiere, autorizațiile de exploatare și avizele de transport primare sau secundare (explicațiile complete pe site). Ceea ce este cu adevărat remarcabil este însă că se folosește imagine radar pentru a identifica cele mai mici schimbări în suprafața acoperită cu păduri, indiferent de condițiile meteo. Adică nicio tăiere, legală sau ilegală, nu poate fi ascunsă.

Ca să facilităm implicarea celor interesați și pentru a închide cercul am lansat în vara lui 2016 platforma www.salvezpadurea.ro unde oricine poate sesiza autoritățile responsabile cu privire la posibile tăieri ilegale. Pentru a învăța cum identificăm o asemenea tăiere am redactat un ghid în care am explicat cum se administrează pădurea, adică inclusiv cum se exploatează. Apoi am integrat indiciile în platforma online și am creat un formular standard ușor de folosit. 

Din iulie până astăzi prin www.salvezpadurea.ro au fost trimise 55 de sesizări, dintre care 42 valide, acoperind județele Alba, Arad, Argeș, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea.  26 dintre sesizări au fost rezolvate, 5 nu s-au soluționat, iar la 6 nu am primit încă nici un răspuns.

Toate aceste instrumente ne oferă posibilitatea de a fi parte din viața pădurilor, de a contribui la sănătatea și protejarea lor. Fiecare dintre ele trebuie îmbunătățit și, la un moment dat, integrate. Autoritatea responsabilă are datoria de a mări gradul de transparență și de a implica și ține cont de contribuția tuturor celor interesați. Administrarea responsabilă nu există fără dialog, așa încât indiferent cine vor fi cei care vor prelua responsabilitatea gestionării mediului în 2017, vor trebui să ne asculte.

Noi și pădurile mulțumim tuturor celor care ați formulat sesizări și celor care ați intervenit pentru a verifica și răspunde acestora. Vă încurajăm ca și în 2017 să luptați pentru stoparea distrugerii pădurilor. 

via GIPHY